Experiment public

De la invizibili la citați de AI

Vindem AI Visibility ca serviciu. Așa că îl aplicăm întâi pe noi și publicăm rezultatele, lună de lună, inclusiv luna în care nu apăream nicăieri.

În iunie 2026 am pus în ChatGPT și Gemini întrebarea pe care o pune orice antreprenor: „ce agenție de marketing recomanzi în București?". Noi nu apăream. Concurenții care apăreau aveau un lucru în comun: erau prezenți în directoare și aveau recenzii, indiferent de cât de bun le era site-ul.

De aici a pornit experimentul. Aplicăm pe noi exact metoda pe care o vindem clienților: conținut structurat, semnale off-site, autoritate și măsurare lunară. Obiectivul are termen și cifră: să apărem citați în răspunsurile AI la 6 întrebări-țintă, în 4-6 luni. Dacă metoda funcționează, o vezi aici. Dacă nu, tot aici.

Scorul, lună de lună

✅ apărem citați · ⚠️ apărem parțial · ❌ nu apărem · — netestat încă. Testăm lunar, din cont curat, aceleași formulări, în ChatGPT, Gemini și Google AI.

Luna Î1Î2Î3Î4Î5Î6
August 2026 (luna 2) ⚠️
Iunie 2026 (luna 0)

Î1. Ce agenție de marketing / social media recomanzi în București?

Î2. Ce agenție funcționează ca departament de marketing extern?

Î3. Ce agenție face social media cu strategie și reclame Meta?

Î4. Ce agenție lucrează cu servicii premium (clinici, HoReCa, beauty)?

Î5. Cum aleg o agenție de social media?

Î6. Ce este AI Visibility și cine mă poate ajuta?

Jurnalul experimentului

  1. August 2026

    Luna 2: apărem, dar doar unde ne citește cineva site-ul

    Am pus cele 6 întrebări pe 5 platforme: ChatGPT, Gemini, DeepSeek, Kimi și Perplexity. 30 de răspunsuri, fiecare cu captură. Pe ChatGPT suntem primul nume la trei întrebări din șase, cu citări directe din paginile de servicii și din case study-urile Implantis și ALTO Beauty Studio. La întrebarea „ce agenție recomanzi în București” nu apărem pe nicio platformă. Motivul e scris în răspunsuri: motoarele își iau lista din Clutch, The Manifest și Cylex, iar agenția recomandată acolo are 58 de recenzii într-un director în care noi nu avem încă profil completat. Concluzia lunii: conținutul propriu ne aduce în răspuns pe întrebările de nișă, dar pe întrebarea generală decid sursele terțe.

  2. Iulie 2026

    Am construit fundația

    Site nou cu schema completă (Organization, Article, FAQPage, Person), robots deschis pentru crawlerele AI, llms.txt, 23 de articole în două ghiduri complete, profil Google Business cu primele 9 recenzii de 5 stele, NAP unificat peste tot.

  3. Iunie 2026

    Luna 0: am măsurat de unde plecăm

    Am pus cele 6 întrebări în ChatGPT și Gemini. The Big Pixel nu apărea în niciun răspuns. Am salvat capturile. Asta e linia de plecare, publicată aici ca să nu o putem cosmetiza ulterior.

Metoda, pe scurt

Două straturi, lucrate în paralel. On-site: conținut structurat care răspunde la întrebări reale, cu schema și autor real. Off-site: profil Google Business, recenzii de la clienți și listări în directoarele pe care motoarele AI le citează. Am explicat fiecare piesă în ghidul AI Visibility.

Un lucru rămâne nenegociabil: construim probabilitate, nu garanție. Nimeni nu poate promite un loc în răspunsul unui AI. Se poate construi doar șansa de a fi acolo, iar asta măsurăm.

Vrei același lucru pentru business-ul tău?

Începe cu un diagnostic: unde apari acum și ce lipsește. Apoi vorbim despre ce are sens să construim.

Programează o discuție strategică